ANUNŢ SELECŢIE PARTENER PRIVAT - PROIECT PROPUS SPRE FINANŢARE PRIN PROGRAMUL EDUCAŢIE ŞI OCUPARE (PEO) 2021- 2027

ANUNŢ DE SELECŢIE PARTENER PRIVAT ÎN VEDEREA ÎNTOCMIRII UNUI PROIECT PROPUS SPRE FINANŢARE PRIN PROGRAMUL EDUCAŢIE ŞI OCUPARE (PEO) 2021- 2027

     În conformitate cu prevederile art. 34 alin (1) din OUG nr. 133 din 17 decembrie 2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 şi art. 46 din HG 829/2022, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2021, şi în conformitate cu Anexa 2 la Ghidul Solicitantului PEO - Condiţii Generale, Anexa 2, Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman, anunţă organizarea unei proceduri de selecţie a unui partener privat, din categoria organizaţii neguvernamentale, cu experiență în domeniul educației, în implementarea politicilor publice în domeniului învățământului preuniversitar și / sau superior, în implementarea proiectelor cu impact social în domeniul educației, etc. pentru încheierea unui Acord de Parteneriat, în vederea elaborării, depunerii şi implementării unui proiect, în cadrul Programului Educaţie şi Ocupare (PEO).

Apel selecție externă ID 133415 (19 iunie 2023)

Inspectoratul Școlar Județean Teleorman, în calitate de beneficiar, anunță procesul de selecție externă a unor experți pentru proiectul POCU „Educația este o șansă pentru viitorul meu! - Măsuri integrate în vederea creșterii accesului la educație pentru 600 de persoane din județul Teleorman”, ID 133415.



Anunț 28.06.2023:

  • Proba scrisă a concursului de selecție se va susține în data de 30 iunie 2023, ora 10.00, la Inspectoratul Școlar Județean Teleorman, str. Carpați nr. 15.




Apel selecție externă ID 136321 (12 iunie 2023)

Inspectoratul Școlar Județean Teleorman, în calitate de partener, anunță procesul de selecție EXTERNĂ a unor experți pentru proiectul POCU „RE-START. Noi oportunitati pentru viata!” ID 136321.


Apel selecție externă ID 136321 (03 aprilie 2023)

Inspectoratul Școlar Județean Teleorman, în calitate de partener, anunță procesul de selecție EXTERNĂ a unor experți pentru proiectul POCU „RE-START. Noi oportunitati pentru viata!” ID 136321.


Apel selecție externă ID 136321 (19 ianuarie 2023)

Inspectoratul Școlar Județean Teleorman, în calitate de partener, anunță procesul de selecție EXTERNĂ a unor experți pentru proiectul POCU „RE-START. Noi oportunitati pentru viata!” ID 136321.