COMUNICAT DE PRESĂ - 21.02.2018

     Potrivit Calendarului Examenului Național de Bacalaureat 2018, aprobat prin OMEN 4792/31.08.2017, în perioada 12-21 februarie 2018 se organizează probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale.

     În urma desfășurării Probei A, Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, situația la nivelul județului Teleorman se prezintă astfel: din cei 2220 elevi înscriși, 2186 au fost prezenți, 34 de elevi au absentat și nu a fost eliminat nici un candidat. Au fost obținute următoarele calificative: MEDIU – 208 elevi, AVANSAT - 503 elevi, iar EXPERIMENTAT – 1475 elevi.

     În urma desfășurării Probei D, Evaluarea competențelor digitale, din cei 1871 elevi înscriși, 1821 au fost prezenți, 50 de elevi au absentat și nu a fost eliminat nici un candidat. După evaluarea lucrărilor, 192 elevi nu au primit calificativ, 334 elevi au primit calificativul ÎNCEPĂTOR, 667 elevi au primit calificativul MEDIU, 393 elevi au obținut calificativul AVANSAT, iar 235 elevi au obținut calificativul EXPERIMENTAT.

BIROUL DE PRESĂ