Comunicat de presă 29.07.2020 - Titularizare 2020

Informare privind proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar (titularizare), sesiunea 2020


     La proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/ catedrelor vacante/ rezervate din învăţământul preuniversitar, desfăşurată miercuri, 29 iulie, în 2 centre de examen în județul Teleorman, s-au prezentat 279 de candidaţi din cei 332 candidaţi înscriși.

     În timpul probei, 24 dintre candidaţi s-au retras din motive personale sau medicale, iar 1 candidat a fost eliminat din examen. Candidaţii eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizaţi pe posturi didactice/catedre în anul şcolar 2019-2020.

     Nu s-au înregistrat cazuri de candidați cu temperatura peste 37.3 grade Celsius.

     Subiectele și baremele de corectare au fost publicate pe site-ul dedicat, la ora 15:00, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.

     Primele rezultate vor fi afișate în data de 4 august, la sediul inspectoratului școlar și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile pot fi depuse la sediul inspectoratului școlar județean sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 4 august, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 5 august, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la sediul inspectoratului școlar județean și pe site-ul menționat anterior, în data de 11 august.

     Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).

     Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 12 - 14 august.

BIROUL DE PRESĂ