- Domeniul CURRICULUM
- Domeniul MANAGEMENT
Rezultatele finale înregistrate de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională 2020 (după soluționarea contestațiilor)
Ministerul Educației și Cercetării a centralizat și publicat rezultatele finale obținute la Evaluarea Națională de către absolvenții clasei a VIII-a, sesiunea 2 – 27 iunie 2020.
În județul Teleorman, un număr de 137 elevi au depus 163 de contestații, dintre care 93 la disciplina Limba și literatura română și 70 la Matematică. După soluționarea contestațiilor, situația pe discipline este următoarea:
Pe medii, procentul de promovabilitate a rămas neschimbat (63,63%), iar 11 candidați au obținut media 10 (zece).
Referitor la influența asupra mediei, în urma soluționării contestațiilor s-a constatat că 87 medii au crescut, 7 medii au rămas neschimbate, iar 43 medii au scăzut.
Examenul de evaluare națională pentru elevii clasei a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare sumativă externă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial.
Media de admitere în liceu constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal de stat, fiind media ponderată între media generală obținută la evaluarea națională (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).
Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 2 – 6 iulie și va fi urmată de repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat (10 iulie).
BIROUL DE PRESĂ