Potrivit art.1 al Hotărârii nr. 6 a Consiliului Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU), „se aprobă suspendarea cursurilor din toate unitățile de învățământ preuniversitar începând cu data de 11 martie 2020 până în data de 22 martie 2020, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației”. Această măsură este una preventivă, care nu are la bază considerente de ordin medical.
Conform precizărilor Ministerului Educației și Cercetării:
- simulările pentru Evaluarea Națională, examenul de Bacalaureat, dar și diferite probe practice sau diverse concursuri se vor amâna până la o dată care va fi comunicată ulterior;
- înscrierea pentru clasa pregătitoare se va realiza în continuare, online, iar validarea înscrierii se va prelungi cu o săptămână, după deschiderea școlilor; totodată, și activitatea de evaluare psihosomatică pentru clasa pregătitoare se va amâna până după reluarea cursurilor;
- Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ vor decide modalitatea legală de recuperare a procesului educațional afectat de suspendarea cursurilor în perioada 11-22 martie 2020;
- este încurajată realizarea de cursuri-suport pentru elevi, asistate de tehnologie; chiar dacă ele nu înlocuiesc cursurile clasice, acestea au rolul de a menține comunicarea între elevi și cadrele didactice;
- toate activitățile extrașcolare sunt anulate până la o dată care va fi comunicată ulterior;
- activitățile din cadrul programului „Școală după școală” (afterschool) care funcționează în unitățile de învățământ de stat sau particulare se vor suspenda pe această perioadă.
Conform hotărârii CNSSU, „programele de studii privind schimbul de experiență, respectiv stagiile de practică în spitale ale studenților și cursanților școlilor postliceale sanitare se suspendă până la data de 31.03.2020, dacă nu au fost începute anterior datei adoptării prezentei hotărâri (nr.6/09.03.2020)”.
Inspectoratul Școlar Județean Teleorman va păstra o comunicare permanentă între directorii unităților de învățământ, cadrele didactice, elevii și părinții acestora.
BIROUL DE PRESĂ