Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman realizează, în perioada 10-14 decembrie 2012, o inspecţie pe tema monitorizării modului de utilizare a echipamentelor primite prin programul PHARE TVET în următoarele unităţi de învăţământ din judeţ:
- Colegiul Tehnic “David Praporgescu” Turnu Magurele;
- Liceul Tehnologic „Sf. Haralambie” Turnu Magurele;
- Liceul Tehnologic ”Andrei Şaguna” Botoroaga;
- Liceul Tehnologic nr.1 Alexandria;
- Colegiul Tehnic ”Anghel Saligny” Roşiorii de Vede;
- Liceul Tehnologic Măgura.
Obiectivele acestei inspecţii tematice sunt:
- înscrierea tuturor echipamentelor în inventarul şi în documentele contabile ale şcolii;
- instalarea echipamentelor primite în condiţii optime de utilizare;
- utilizarea eficientă a tuturor echipamentelor;
- popularizarea programului prin organizarea de lecţii deschise, schimburi de experienţă, cercuri metodice pentru cadrele didactice de specialitate în noile laboratoare şi ateliere dotate prin programul Phare TVET;
- accesul cadrelor didactice din şcoală la utilizarea echipamentelor.