- Domeniul CURRICULUM
- Domeniul MANAGEMENT
Joi, 23 iulie 2015, a avut loc o dezbatere cu elevi, profesori, reprezentanți ai părinților, directori ai unităților de învățământ liceal și gimnazial, organizată de Inspectoratul Școlar Județean Teleorman, la inițiativa domnului Cristache Iulian, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți - Învățământ preuniversitar, având ca temă analiza rezultatelor obținute la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie, și la examenul de evaluare națională-2015.
La ședință au participat ca invitați reprezentanți ai mass-media.
Ședința s-a desfășurat în Sala de festivități a Școlii Gimnaziale ,,Mihai Viteazul’’ din Alexandria începând cu ora 10:00, fiind organizată pe două componente: Examenul de Bacalaureat și Examenul de Evaluare Națională.
În cadrul acestei dezbateri, s-a prezentat o analiză a rezultatelor obținute de candidați la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie, respectiv examenul de evaluare națională, care a fost urmată de intervenții ale elevilor, părinților, profesorilor și ale directorilor. Au fost trecute în revistă cauzele principale care au generat eșecul școlar și au fost prezentate măsurile imediate și pe termen lung întreprinse de inspectoratul școlar în vederea ameliorării rezultatelor slabe obținute de absolvenți la examenele naționale.
În urma opiniilor exprimate de participanți, s-a confirmat importanța parteneriatului școală-familie, o prioritate comună pentru creșterea calității actului educațional și s-a subliniat necesitatea responsabilizării părinților, dar și a elevilor pentru o pregătire constantă și temeinică.
BIROUL DE PRESĂ
Rata de promovare (cel puţin nota 5) înregistrată la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar din data de 15 iulie, înainte de depunerea contestaţiilor, este de 60,90% la nivelul județului Teleorman.
Au fost transmise spre evaluare lucrările a 310 candidați, 1 lucrare a fost anulată la centrul de evaluare din motive legate de nerespectarea metodologiei de concurs, astfel că numărul candidaţilor cu note a fost de 309.
Dintre aceștia, nici un candidat nu a obținut nota 10, 5 candidați (1,60%) au obținut note între 9-9,99, 28 de candidați( 8,97%) au obținut note între 8,00-8,99, 48 de candidați (15,38%) au obținut note între 7,00-7,99, 43 de candidați (13,78%) au obținut note între 6,00-6,99, 66 de candidați (21,15%) au obținut note între 5,00-5,99, 109 (34,94%) de candidați au obținut note între 5,00-6,99, 119 candidați au obținut note mai mici de 5,00.
Contestaţiile la proba scrisă se pot depune la sediul inspectoratului şcolar judeţean astăzi, 20 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv marţi, 21 iulie, până la ora 15:00.
Rezultatele finale se publică la sediul inspectoratului şcolar judeţean şi pe site-ul http://titularizare.edu.ro/2015 vineri, 24 iulie.
Repartizarea candidaţilor pentru angajare pe perioadă nedeterminată se realizează în şedinţe publice organizate de centrele de concurs în zilele de 27 şi 28 iulie.
BIROUL DE PRESĂ
Marți, 14 iulie 2015, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Teleorman, a avut loc o întâlnire de lucru cu directorii unităților de învățământ liceal, având ca temă analiza rezultatelor înregistrate de elevii teleormăneni la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2015, în vederea stabilirii măsurilor imediate privind pregătirea absolvenților pentru sesiunea august-septembrie 2015 a acestui examen.
Ședința s-a desfășurat în Sala de conferințe a Casei Corpului Didactic Teleorman, în intervalul 10,00-12,30.
În cadrul acestei întâlniri, s-au analizat, punctual, rezultatele obținute pe fiecare unitate de învățământ, disciplină și clasă.
Din discuțiile purtate cu directorii, s-au stabilit următoarele măsuri imediate:
Toate programele de pregătire propuse de licee vor fi transmise de către unitățile de învățământ la Inspectoratul Școlar Județean Teleorman și publicate pe site-ul instituției.
BIROUL DE PRESĂ
Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a centralizat rezultatele înregistrate la examenul naţional de definitivare în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2015.
În județul Teleorman din totalul de 78 de candidaţi prezenţi la proba scrisă, 93,59 % au obţinut note peste 5. Cele mai multe note (36 note) s-au înregistrat pe tronsonul 8 - 10 (46,15%).
Conform metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de definitivare în învăţământ, candidaţii care au obţinut note mai mari sau egale cu 8 dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar.
Pe tranşe de note, situaţia este următoarea:
Din cei prezenți la proba scrisă, un candidat a fost eliminat pentru fraudă/tentativă de fraudă, iar alt candidat a avut lucrarea anulată.
Contestaţiile pot fi depuse la sediul Centrului de examen – Școala Gimnazială Nr. 5 Alexandria, în intervalul 14-15 iulie, urmând a fi soluţionate între 16 şi 17 iulie.
Afişarea rezultatelor finale este programată pentru data de 18 iulie.
14 iulie 2015
BIROUL DE PRESĂ