Newsletter M.E.N.

Nr. 3 (16)/1-7 septembrie 2017


 

Newsletter nr. 3 (16)/1-7 septembrie 2017



 Măsuri privind asigurarea unui proces didactic adecvat pentru elevii

claselor a V-a la începutul anului școlar

Ministrul Liviu Marian Pop va anunța luni, 4 septembrie, într-o conferință de presă, măsurile identificate de Ministerul Educației Naționale în privința derulării în condiții optime a procesului instructiv-educativ destinat elevilor de clasa a V-a, la începutul anului școlar 2017-2018.

Conferința de presă va putea fi urmărită, începând cu ora 14:00, pe pagina de facebook a MEN și pe platforma privesc.eu.

Detalii în curând +


Programul „Școală după școală”, adaptat nevoilor actuale din sistemul educațional

În schimbarea de paradigmă propusă de MEN, programul „Școală după școală” reprezintă o formulă complementară pentru activitatea școlară obligatorie care, prin modalități integrate de sprijin, are ca obiective prevenirea abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii, creșterea performanțelor școlare, învățarea remedială și accelerarea învățării prin activități educative, recreative și de timp liber. De asemenea, urmărește dezvoltarea personală și integrarea socială, precum și menținerea elevilor într-un spațiu securizat, ca alternativă la petrecerea timpului liber în medii cu potențial de dezvoltare a unui comportament deviant.

Detalii +


47 de unități de învățământ preuniversitar finalizate de la începutul anului

În cadrul Proiectului Reforma Educației Timpurii în România (P.R.E.T.), derulat de Ministerul Educației Naționale prin UMPRS, au fost construite, în intervalul ianuarie - august 2017, 29 de grădinițe. De asemenea, în cadrul Proiectului Reabilitarea Infrastructurii Școlare (P.R.I.S.) au fost reabilitate 18 școli. În luna august au fost recepționate două grădinițe nou construite în județul Vâlcea: Grădiniţa cu program normal din Călimăneşti şi Grădiniţa cu program normal din Băbeni.

Detalii +


Prima afişare a rezultatelor din sesiunea a II-a examenului de Bacalaureat 2017

Vineri, 1 septembrie, au fost afișate, la centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro, rezultatele (înainte de contestații) înregistrate în sesiunea a doua a examenului național de Bacalaureat 2017. Rezultatele finale vor fi făcute publice miercuri, 6 septembrie.

În același timp, Ministerul Educației a aprobat metodologiile, calendarul și programele de examen pentru Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a și Bacalaureat 2018. Acestea vor fi publicate pe edu.ro după apariția în Monitorul Oficial.

Rezultate Bac II +

 

 

Rezultate de excepție pentru olimpcii români la International Earth Science Olympiad 2017

Lotul olimpic al României a obținut cel mai bun rezultat în istoria participării la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe ale Pământului (International Earth Science Olympiad - IESO): două medalii de aur, o medalie de argint și o medalie de bronz.

Felicitări tuturor celor implicați în acest exceptional succes!

Detalii +

 Sursă imagini: pexels.com, schoolrehabilitation.ro & https://www.facebook.com/ieso2017/

 

***

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

Str. General Berthelot 28-30, sector 1, 010168 Bucureşti, România

| Conținut preluat de la Ministerul Educației Naționale | Copyright © 2017. All Rights Reserved.|