Programul "EURO 200" - 2018

     Conform adresei M.E.N. Nr. 117 din 15 mai 2018, Programul „EURO 200" pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare se va derula şi în anul 2018.

     Beneficiarii acestui program sunt elevii/studenţii invăţământului de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 250 lei pe membru de familie, conform HG nr. 297/03.05.2018 pentru modifIcarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării calculatoarelor, aprobată prin HG nr. 1294/2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 408/ 14.05.2018.

     Ajutorul se acordă o singură dată în cadrul unei familii.

     Pentru obţinerea jutorului aferent achiziționării unul calculator în baza Legii nr. 269/2004, beneficiarii întocmesc o cerere conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la Hotărârea de Guvern nr. 1294/2004, pe care o depun la unitatea/instituţia de învăţământ la care este înscris elevul/studentul.

     La stabilirea venitului brut lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile realizate de membrii familiei în luna precedentă depunerii cererii, cu excepţia: alocaţiei de stat, alocaţiei familiale complementare şi a alocaţiei de susţinere pentru familia monoparentală, bugetului personal complementar acordat persoanelor cu handicap, burselor de studii şi burselor sociale, precum şi a tuturor drepturilor sociale care, potrivit legii, sunt exceptate de la stabilirea altor drepturi şi obligaţii.

     Stabilirea numărului de beneficiari se realizează în ordinea crescătoare a venitului brut lunar pe membru de familie, în limita sumelor alocate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale, conform legislaţiei în vigoare.

Legislaţia în vigoare este:

  • Legea nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Hotărârea de Guvern nr. 1294/2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, cu modificările şi completările ulterioare.

     La nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar, la nivelul fiecărui inspectorat școlar județean, respectiv al municipiului București, se va constitui comisa "EURO 200", în situația în care acestea nu există, conform articolelor 6, 7 și 8 din Hotărârea de Guvern nr. 1294/2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, cu modificările și completările ulterioare.