Olimpiada de biologie 2026
Precizări privind desfășurarea etapei județene a Olimpiadei Naționale de Biologie (clasele IX-XII/XIII) - 2026
- La olimpiada de biologie participă elevi din învățământul preuniversitar de stat, particular și confesional, din clasele IX–XII/XIII, înscriși în anul școlar curent într-o unitate de învățământ preuniversitar. Elevii participă la Olimpiada de Biologie la nivelul clasei în care sunt înscriși, pentru toate etapele competiției, în conformitate cu planurile-cadru în vigoare și cu programa olimpiadei.
- Elevii din învățământul secundar pot participa, la cerere, la o clasă superioară clasei la care sunt înscriși în anul școlar curent.
- Data și locația de desfășurare: 06.03.2026 – Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” Alexandria
- Accesul elevilor în sălile de concurs va fi permis până la ora 12:30.
- Proba teoretică va începe la ora 13:00 și va avea o durată de 3 ore.
- Subiectele și baremele de evaluare sunt unice la nivel național și sunt întocmite de Grupul de lucru cu responsabilități de elaborare a subiectelor și baremelor de evaluare și de notare pentru etapa județeană/ a sectoarelor Municipiului București pentru olimpiada de biologie, aprobat de secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar.
- Rezultatele vor fi afișate (respectând prevederile în vigoare privind protecția datelor cu caracter personal) după finalizarea probelor de concurs, în data de 06.03.2026, la sediul centrului de concurs.
Depunerea contestațiilor și a cererilor de vizualizare a lucrărilor la etapa județeană:
- În conformitate cu Regulamentul specific privind organizarea și desfășurarea Olimpiadei Naționale de Biologie (clasele IX-XII/XIII), contestațiile se fac prin cerere scrisă depusă la secretariatul unității de învățământ în care s-a desfășurat etapa județeană, Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” Alexandria, în data de 9 martie 2026, între orele 10:00 – 14:00.
- Rezultatele în urma rezolvării contestațiilor vor fi afișate până marți, 10.03.2026, ora 16.00, la sediul centrului de evaluare și pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Teleorman.
Calificarea la etapa națională se va face conform Regulamentului privind organizarea și desfășurarea olimpiadei de biologie nr. 24586/03.02.2026, punctajul minim pentru calificare fiind de cel puțin 70% din punctajul maxim acordat rezolvării subiectelor la etapa județeană.
Participanții la competițiile școlare își asumă condițiile de participare și prevederile din regulamentele specifice, respectiv din calendarele competiționale.
Regulamente: