Precizări Definitivat 2016

     Având în vedere prevederile Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de definitivare în învăţământ, aprobată prin O.M.E.N. nr. 4802 din 20 octombrie 2014, cu modificările și completările ulterioare şi Calendarul de organizare și desfăşurare a examenului naţional de definitivare în învăţământ în anul școlar 2015-2016, aprobat prin O.M.E.C.Ș. nr. 5510/2015, vă aducem la cunoştinţă următoarele:

  • Proba scrisă a examenului național de definitivare în învățământ în anul școlar 2015-2016, se susține pe 4 august 2016 începând cu ora 10.00, durata de redactare a lucrării fiind de 4 ore;
  • Centrul de examen pentru proba scrisă a examenului național de definitivare este Liceul Teoretic "Constantin Noica" din Alexandria, str. Dunării, nr. 133;
  • Accesul candidaților în centrul de examen la proba scrisă se face în intervalul 8.00-8.45, pe baza actului de identitate valabil - carte de identitate, carte de identitate provizorie sau buletin de identitate - ori, în lipsa acestuia, pe baza pașaportului în termen de valabilitate;
  • Candidații nu pot avea asupra lor, în sala de examen, genți, poșete, ziare, reviste, cărți, caiete, mijloace electronice de calcul, telefoane mobile sau alte mijloace de comunicare la distanță;
  • Din momentul deschiderii plicului cu subiecte, niciun candidat nu mai poate părăsi sala decât dacă predă lucrarea și semnează de predare;
  • Candidații care nu se află în sală în momentul deschiderii plicului cu subiecte pierd dreptul de a mai susține examenul în sesiunea respectivă;
  • Pentru redactarea lucrărilor se folosește cerneală sau pix de culoare albastră; desenele/graficele se execută cu creion negru;
  • Candidații pot avea, în sala de examen, dicționare pentru disciplinele latină sau greacă veche și planuri de conturi pentru disciplinele economice;
  • Candidaţii care doresc să corecteze o greşeală taie fiecare rând din pasajul greşit cu o linie orizontală, iar schemele/desenele cu o linie oblică;
  • Candidaţii care în timpul desfăşurării probei scrise sunt surprinşi copiind, primind sau transmiţând soluţii cu privire la subiecte sunt eliminaţi din examen, pierzând astfel dreptul de înscriere la examen în sesiunea imediat următoare. Aceeași măsură se aplică și pentru orice altă tentativă de fraudă;
  • Candidatul care se retrage din proprie iniţiativă poate solicita anularea lucrării, pe baza unei declaraţii, predă lucrarea și foaia cu subiecte şi părăseşte sala după cel puţin o oră, dar nu mai mult de 3 ore de la deschiderea plicului cu subiecte. În acest caz, lucrarea scrisă nu este evaluată, iar în statistici candidatul respectiv se consideră retras, cu dreptul de a se înscrie în sesiunea imediat următoare, conform prevederilor legale;
  • Rezultatele probei scrise se afișează la sediul centrului de examen pe 11 august 2016;
  • Contestațiile se depun în perioada 11-12 august 2016 la sediul centrului de examen;
  • Rezultatele finale se afișează pe 18 august 2016.