Eveniment de multiplicare – Alexandria, 11 februarie 2026
Parteneriatul de cooperare în educație școlară M-STEM a ajuns la final! În data de 11 februarie 2026, la Centrul Multifuncțional pentru Tineri din Alexandria, Inspectoratul Școlar Județean Teleorman a organizat Evenimentul de multiplicare și valorizare a experiențelor dobândite în cadrul proiectului ERASMUS+ „Metaverse-Based STEM Education for a Sustainable and Resilient Future”, număr de referință european 2023-1-FR01-KA220-SCH-000151516.
Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi: reprezentanți ai Inspectoratelor Școlare Județene Ilfov, Olt și Giurgiu, delegați ai altor unități de învățământ din aceste județe, reprezentanți ai Facultății de Inginerie și Științe Alexandria și ai Primăriei Municipiului Alexandria, directori ai unor unități de învățământ din județul Teleorman, profesori care predau discipline STEM și elevi de nivel liceal. Ne exprimăm convingerea că activitățile organizate în cadrul mobilităților și materialele realizate în proiectul M-STEM vor avea un impact semnificativ asupra cadrelor didactice și elevilor din județ, oferind noi perspective asupra procesului educațional.
Vă invităm să consultați și să utilizați la clasă rezultatele proiectului M-STEM, disponibile în limba engleză și în limbile naționale ale partenerilor pe site-ul proiectului, la următoarea adresă: https://mstem.eu/project-results/