Corpul Național de Experți în Management Educațional (CNEME) - 2016, seria a 10-a

ANUNȚ FOARTE IMPORTANT

     În conformitate cu prevederile art.257, alin.(1) și art.260, alin.(1) din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, nu pot ocupa funcții de conducere, îndrumare și control din instituțiile și unitățile de învățământ decât membrii corpului național de experți în management educațional.

     Vă informăm că Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice va organiza în perioada august - noiembrie 2016 concursul de selecție a cadrelor didactice pentru constituirea corpului național de experți în management educațional, seria a 10-a, conform unui calendar care va fi comunicat după aprobarea prin ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice și după publicarea în Monitorul Oficial.

     Persoanele care ocupă astfel de funcții sau doresc să participe la concursul de selecție a cadrelor didactice pentru constituirea corpului național de experți în management educațional, seria a 10-a, au obligația să întreprindă, până la organizarea concursului, toate demersurile pentru îndeplinirea condițiilor de participare prevăzute de art.2 din Metodologia privind organizarea și desfășurarea concursului de selecție a cadrelor didactice pentru constituirea corpului național de experți în management educațional, aprobată prin OMECTS nr.5549/06.10.2011, cu modificările ulterioare și completările ulterioare, inclusiv dobândirea a 60 de credite prin cursuri de management.

     Toate unitățile de învățământ au obligația de a disemina și afișa acest anunț.