Precizări Olimpiada de limba şi literatura română – gimnaziu și liceu, secțiunea A – etapa locală, anul şcolar 2018-2019

     Etapa locală a Olimpiadei de limba şi literatura română, nivel gimnazial și liceal, secțiunea A, se va desfăşura sâmbătă, 16 februarie 2019, începând cu ora 9: 00, în următoarele centre:

  • Şcoala Gimnazială nr. 7 Alexandria - centru de concurs pentru elevii de gimnaziu - zona Alexandria;
  • Şcoala Gimnazială ,,Mihai Eminescu”, Roşiorii de Vede - centru de concurs pentru elevii de gimnaziu - zona Roşiorii de Vede;
  • Liceul Teoretic ,,Marin Preda”, Turnu Măgurele - centru de concurs pentru elevii de gimnaziu - zona Turnu Măgurele;
  • Şcoala Gimnazială nr. 2, Videle - centru de concurs pentru elevii de gimnaziu - zona Videle;
  • Şcoala Gimnazială nr. 2 Zimnicea - centru de concurs pentru elevii de gimnaziu - zona Zimnicea;
  • Colegiul Național ,,Alexandru Ioan Cuza”, Alexandria - centru de concurs pentru elevii de liceu - zona Alexandria;
  • Colegiul Național ,,Anastasescu”, Roşiorii de Vede - centru de concurs pentru elevii de liceu - zona Roşiorii de Vede;
  • Colegiul Național ,,Unirea”, Turnu Măgurele - centru de concurs pentru elevii de liceu - zona Turnu Măgurele;
  • Liceul Teoretic Videle - centru de concurs pentru elevii de liceu - zona Videle;
  • Liceul Teoretic Zimnicea - centru de concurs pentru elevii de liceu - zona Zimnicea.

     Calificarea elevilor pentru etapa locală, respectiv pentru etapa județeană este condiționată de obţinerea punctajului prevăzut de regulamentele specifice. Aceste regulamente au fost postate pe site-ul M.E.N., al I.Ş.J. Teleorman, precum şi pe forumul directorilor.

     Competenţele/ conţinuturile asociate evaluate, structura subiectelor aferente secțiunii A se regăsesc în:

  • Articolele 12 (1), 13 (1, 2) din Regulamentul specific de organizare şi desfăşurare a olimpiadei de limba şi literatură româna – gimnaziu - nr. 24718/16.01.2019;
  • Articolele 14 (1), 15 (1) din Regulamentul specific de organizare şi desfăşurare a olimpiadei de limba şi literatură româna – liceu - nr. 24719/16.01.2019.

     Tabelele cu elevii promovați pentru etapa locală a OLLR, secțiunea A, validate de către directorii unităților de învățământ, se vor transmite, în format editabil și scanat/pe fax, la centrele locale de concurs, până luni, 11 februarie 2019, ora 14,00.