ÎNVĂȚĂMÂNTUL PROFESIONAL ȘI TEHNIC

     Învățământul liceal, ca parte a învățământului profesional și tehnic, se organizează în unitățile de învățământ care școlarizează elevi pentru calificări profesionale corespunzătoare filierei tehnologice și următoarelor profiluri: tehnic, servicii, resurse naturale și protecția mediului.

     Învățământul profesional de stat, ca parte a învățământului profesional și tehnic, se organizează în unitățile de învățământ care încheie contracte-cadru cu operatorii economici.

     Învățământul dual, ca parte a învățământului profesional și tehnic, se organizează la inițiativa și la solicitarea operatorilor economici interesați, în baza unui contract de parteneriat încheiat între operatorul economic/asociații de operatori economici, unitatea de învățământ și unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea școlară.

     Învățământul postliceal, ca parte a învățământului profesional și tehnic, se organizează în unitățile de învățământ/instituțiile care școlarizează elevi pentru calificări profesionale înscrise în Registrul național al calificărilor, stabilite de Ministerul Educației și aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Link-uri utile:

www.edu.ro
www.manuale.edu.ro
www.tvet.ro
www.alegetidrumul.ro
www.rocnee.eu
www.ise.ro
beta.aracip.eu