COMUNICAT DE PRESĂ - 30.05.2022 - BACALAUREAT

Informare privind desfășurarea Examenului Național de Bacalaureat (sesiunea iunie - iulie 2022)

     Conform calendarului examenului național de bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2022, anexă la OME nr. 5151/ 30.08.2021, în perioada 23- 27 mai 2022, a avut loc etapa de înscriere a candidaților care doresc să susțină examenul în prima sesiune, iunie – iulie 2022.

     La încheierea acestei etape, la nivelul județului Teleorman, pentru toate probele de examen, s-au înscris 1835 candidați, dintre care: 1566 candidați din promoția curentă și 269 candidați din promoțiile anterioare. Comparativ cu sesiunea iunie - iulie 2021,la care s-au înscris 2104 candidați, s-a înregistrat o ușoară scădere a numărului de candidați înscriși.

     Pe probe, situația candidaților înscriși în județul Teleorman este următoarea:

  • Proba E)a) - scris - Limba și literatura română – 1835 candidați înscriși (1666 candidați susțin proba iar 169 candidați care își vor echivala proba);
  • Proba E)c) - scris - Proba obligatorie a profilului – 1835 candidați înscriși (1747 candidați susțin proba iar 88 candidați care își  vor echivala proba);
  • Proba E)d) - scris - Proba la alegere a profilului – 1835 candidați înscriși (1704 candidați susțin proba iar 131 candidați care își vor echivala proba). La această probă candidații din centrele de examen din județul nostru vor susține examenul la 10 discipline.

     În județul Teleorman, pentru această sesiune a examenului național de bacalaureat, vor fi 9 centre de examen (4 centre de examen în Alexandria, 2 centre de examen în Roșiorii de Vede, 1 centru de examen în Turnu Măgurele, 1 centru de examen în Videle și 1 centru de examen în Zimnicea) precum și 2 centre de evaluare.

     Conform calendarului pentru Examenul național de bacalaureat 2022, aprobat prin ordinul de ministru, toate probele de examen se vor desfășura după cum urmează:

  • 6-8 iunie 2022 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A;
  • 8-9 iunie 2022 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B;
  • 9-10 iunie 2022 – Evaluarea competențelor digitale – proba D;
  • 13-15 iunie 2022 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C;
  • 20 iunie 2022 – Limba și literatura română - proba E. a) – proba scrisă;
  • 21 iunie 2022 – Proba obligatorie a profilului – proba E. c) – proba scrisă;
  • 22 iunie 2022 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E. d) – proba scrisă;
  • 23 iunie 2022 – Limba și literatura maternă – proba E. b) – proba scrisă;
  • 27 iunie 2022 – Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12,00- 18,00;
  • 28-30 iunie 2022 – Rezolvarea contestațiilor;
  • 1 iulie 2022 – Afișarea rezultatelor finale.

BIROUL DE PRESĂ