Comunicat de presă 12.08.2020 - Titularizare 2020

55,73%: rata de promovare a concursului național de titularizare în județul Teleorman, sesiunea 2020
(după soluționarea contestațiilor)


     În urma reevaluării lucrărilor contestate la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, rata de promovare a crescut la 55,73%, cu 1,58% față de cea inițială (54,15%).
 
     Anul acesta, numărul total al contestațiilor depuse în județul Teleorman a fost de 43. În soluționarea acestora, notele au fost modificate astfel: pentru 27 de lucrări contestate, notele inițiale au fost mărite, în timp ce pentru 13 lucrări notele inițiale au fost micșorate, 3 note rămânând neschimbate.

     Pe tranșe de note, situația finală are următoarea configurație: 2 candidați au obținut nota 10 (zece), iar 139 de candidați au obținut note între 7 și 9,99, restul obținând note sub 7 (șapte).

     Reamintim că în centrele de evaluare au fost notate 253 de lucrări, întrucât din cei 279 de candidați prezenți la examen: 24 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 1 candidat a fost eliminat pentru fraudă sau tentative de fraudă, iar lucrările a 2 candidați au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei. Candidații eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizați pe posturi didactice în anul școlar 2020-2021.

     Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).

     Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare, în perioada 12-14 august.

     Detalii suplimentare sunt disponibile pe site-ul titularizare.edu.ro.

BIROUL DE PRESĂ